Despre viaţă..în viziunea unei adolescente

Un latte macchiato stă nerăbdător pe birou, parcă dorindu-şi să sorb cu plăcere din el. E amar, semn că nu e îndulcit. Doi ochi căprui se pierd printre amintiri şi tot felul de secvenţe se derulează pe retină. Două mâini reci ca gheaţa plimbându-se pe un corp prea înfierbântat. Două suflete vibrând sub aceiaşi răsuflare, strigându-şi iubirea prin profunzimea săruturilor şi fineţea atingerilor. Două corpuri unduindu-se pe cele mai fine acorduri. Degetele unui pianist care fac dragoste cu muzica în cel mai sublim şi perfect mod. Tricoul care miroase atât de frumos a EL, ia forma trupului EI şi ai impresia că pe ea stă mult mai bine deşi e cu multe numere mai mari. Momentul când e la volan şi degetele vi se întâlnesc, când privirea îţi fuge către el şi eşti absorbită de forţa lui de concentrare, de a fi grijuliu şi responsabil. Mâna sa jucându-se delicat cu părul tău, ca şi cum ar fi o bijuterie. Faţa lui somnoroasă, dar totuşi zâmbitoare când îi spui că micul dejun e gata. Sărutul fugitiv şi timid de “bună dimineaţa” care te înfioară. Braţele sale puternice când te ridică şi te transformă în prinţesa sufletului său. Momentul în care inima, dacă ar putea ar face tumbe, doar pentru că ţi-a spus “însemni mult pentru mine”. Tonul agitat şi neliniştit atunci când spune “S-a întâmplat ceva?” doar pentru că ea nu a sunat atât de des cum făcea până atunci. Lacrimile care cad când vezi un copil flămând care ţine în braţe un căţel ciufulit.

Chipul drag al mamei şi mângâierile pline de farmec pe care le primeşti numai de la ea. Fumul de ţigară în care îi revezi pe toţi cei care ai crezut că e EL- sufletul pereche. Firmiturile de iubire pe care le primeşti şi de care tragi în fiecare zi ca să ai şi mâine cu ce să-ţi hrăneşti sufletul. Crăciunul colorat şi călduros alături de cei dragi. Bradul pe care îl împodobeşti ascultând colinde şi în faţa căruia mulţumeşti Celui de Sus că ţi-a dat sănătate. Glasul dulce al copiilor fredonând cântecele de sărbătoare. Mârâitul căţelului de la bunici, care anul trecut era cât un ghemotoc şi astăzi până nu-i vorbeşti nu te recunoaşte. Foşnetul frunzelor toamna şi jocul nedesluşit al fulgilor de nea. Privirea nedumerită pe care o ai când realizezi că sunt atât de mulţi fulgi încât ochiul uman nu-i poate afla pe toţi. Mirosul lui impregnat pe pielea ta, atingerea ta în fiecare por al său. Jurămintele care nu se rup niciodată, chiar dacă iubirea se pierde. Sentimentul de a aparţine lui şi el ţie e mai presus de vorbe. Dorinţa şi dorul de care eşti cuprins de fiecare dată când închizi telefonul. Cântecul romantic pe care îl ascultaţi în maşină, amândoi preocupaţi de altceva. Expresia aia care e adevărată şi care îţi transmite siguranţă şi împlinire ” nu mă mai satur de tine.. te am şi te vreau în fiecare zi şi mai mult”.

Mă crezi că de fiecare dată te caut cu privirea în miile de oameni ? Se termină ziua şi îmi spun: “se pare că nici azi nu te-am întâlnit”. Oare am să te găsesc vreodată?