Despre viaţă..în viziunea unei adolescente

De câteva zile îmi tot repet ,,astăzi scriu” şi mă tot îndeletnicesc cu diferite pregătiri, activităţi şi zboară timpul într-un ritm pe care probabil cu toţii îl ştiţi,implicit simţiţi. Bradul l-am făcut şi îmi place foarte mult ce a ieşit. E împodobit în mai multe culori însă predomină roşul şi argintiul, aşteaptă şi el nerăbdător venirea Moşul şi cadourile care vor fi aşezate sub coroana lui măreaţă şi impunătoare. Ştiu că e fericit că a ajuns la noi şi nu a rămas aruncat prin pieţe. De asemenea ştiu că nu e atât de încântat şi se consideră ghinionist că nu a rămas acasă, în pădurea aceea cu multă zăpadă, sub lumina lunii şi respirând aerul curat al muntelui. Mă simt oarecum vinovată pentru că am apatia aia îngrozitoare faţă de brazii artificiali. Nu le simt mirosul, mi se par fără vlagă şi lipsiţi de orice farmec şi magie, specifice brazilor naturali.
În casă e un dulce miros de portocale şi devin neliniştită când mă gândesc la zilele Crăciunului, zile impregnate cu tradiţia colindelor, cu bucate pregătite de mama, bucate specifice românilor, cu veselie şi zâmbete. Am realizat săptămâna trecută că sunt deja 6 luni de când scriu şi împart gânduri pe aici şi nu-mi displace. Chiar am recitit nişte posturi ceva mai vechi şi m-am descoperit puţin schimbată, în ceea ce priveşte viziunea asupra fenomenelor ce mă înconjoară.
În cazul în care nu mai reuşesc să mai scriu vă doresc Crăciun fericit! Să fie cu fulgi mari, că aşteptăm zăpada şi observ că se lasă rugată, cu multă dragoste şi veselie.