What have I done lately mai 26, 2009
Posted by Rox in drum spre maturitate, feelings, mici chestiuni de viata.trackback
Luna mai nu a fost cea mai genială lună pentru mine. Motive aş putea găsi destule, dar încerc să le ascund, să le rup în mii de bucăţele şi să păstrez numai părţile bune. Dacă ar fi să fac o analiză aş putea începe cu următoarea frază: am simţit că mă ridic pe culmile fericirii şi apoi … m-am prăbuşit brusc. Am trecut prin infinite stări, care mai de care, de la extaz, zâmbete, fluturaşi la melancolie şi lacrimi căzute în nopţi senine. Am vrut să arunc trecutul la gunoi, să-l duc departe de mine, să-l închid cu cheie şi să-mi transform prezentul şi viitorul în două lumi în care regretele şi ochii înlăcrimaţi nu îşi au rostul. Aveam nevoie doar de iubire, de afecţiune şi un suflet căruia să-i pese, să-mi ghideze paşii prin jungla aceasta în care trăim. Am găsit curajul să renunţ la multe părţi din mine şi am dorit să fiu doar eu , fără să mă prefac în faţa lor, a oamenilor, că îmi e bine când de fapt în interior mă prăbuşesc, mă scufund într-o mare de întrebări şi neclarităţi. Au fost multe zile fără urme de tristeţe, cu zâmbete curate şi dorinţe, dar ce a urmat e atât de dificil de descris. Au urmat clipe de nelinişte, încercări de a lua decizii potrivite şi momente în care deşi priveam către un drum nesigur, credeam în frumuseţea acelei cărări. Mi-am închipuit că voi simţi liniştea pe care o aşteptam de mult, că zilele vor fi numai soare şi poate doar pe ici pe colo câţiva nori. Mulţi ar spune cu ironie ,, visătoare prostuţă”, dar eu ştiu că atunci când îţi doreşti ceva şi crezi cu ardoare nu mai ţii cont de diferenţe, de cei din jur şi părerile lor pentru că oamenii mereu vor vorbi vrute şi nevrute.
Mi-am tot repetat ,,It doesn’t mean nothing to me”, ,,It doesn’t mean nothing to me” până buzele şi gura mi s-au uscat, dar tot nu am scăpat de trăirile alea nenorocite. Încă nu m-am învăţat minte că vorbele oamenilor pot fi înşelătoare şi tăioase, atât de tăioase că îţi ating şi organele interne. Încă nu am renunţat la prostul obicei de a mă ataşa de persoanele din jur, de a avea încredere în ele, de a le oferi părţi din sufletul meu. Nu e prima oară când cei din jur mă dezamăgesc, când mă simt prăbuşită, însă dacă până acum m-am ridicat, de data aceasta mi se pare enorm de greu să alung gustul amar şi să îmi înfăşor inima în miere. M-am săturat să mă prefac că îmi e ok, dar cum bine zicea o buna prietenă: ,, Doar nu o să las să se observe că sunt distrusă.” Ani de zile m-am ascuns sub masca omului fericit, fără griji, fără probleme încât cei din jur ajungeau să mă invidieze pentru că nu înţelegeau cum viaţa mea poate fi aşa de minunată. Nu, nu e frumoasă, excepţională şi nici măcar deosebită (asta pentru cei care abia aşteptau să spun aşa ceva ). Şi da, îmi e greu uneori şi plâng ca orice om, adorm cu lacrimi în ochi, lacrimi care se usucă pe obraz, dar caut neîncetat forţă în interior chiar dacă nu o găsesc mereu.
Nu ştiu dacă am să înţeleg vreodată răutatea şi indiferenţa, nu ştiu dacă am să învăţ că oamenii nu sunt întotdeauna ce par a fi, nu ştiu dacă voi reuşi să trec vreodată peste neliniştea asta care îmi distruge interiorul. Nu ştiu când voi reuşi să spun cu mâna pe inimă şi cu cealaltă în mâna lui ,, Da, îmi e bine şi sunt fericită, aşa cum nu am crezut că pot fi vreodată”. Probabil mai am de rătăcit printre suflete, de căutat, analizat şi suferit.

Consider ca e un abuz sa dai buzna in casa cuiva fara sa bati la usa, sa-i deranjezi pendula din perete, sa-i bei cafeaua si mai apoi sa pleci asa cum ai venit, murdar pe picioare… Dar e primul la care ati fost supus? Nu am vrut sa va supar. Dimpotriva! Ci doar sa va fac ziua mai buna…
Nu-ti face griji, Rox..orice drum e pavat cu de toate, cu bune si rele..Plangi cand ti-e rau, zambeste cand ti-e bine,viseaza, spera, crede. E bine sa imbraci totul intr-o oaza de optimism, sa te gandesti la ceea ce ai, nu la ceea ce nu ai, sa pretuiesti ce e bun si sa nu pui accent pe ce e rau. Oameni indiferenti sunt destui, rautatea abia incepe sa apara, iar incercari vor fi multe. Tu pastreaza-ti bunatatea si sufletul curat, aseaza-te putin cand simti ca nu mai poti, dar apoi ridica-te si ia-o de la capat. Sunt sigura ca poti..Sa fii rau si indiferent e foarte usor..sa fii bun si cu sufletul mare e mai greu. Asa ca, ramai pe partea asta, la urma urmei, daca ar fi prea usor, probabil ca n-ar mai merita
. Imbratisari si voie buna iti doresc.
Mulţumesc mult Karmina şi Paul pentru cuvintele voastre speciale şi încurajatoare. Înseamnă mult pentru mine >:D<
Oamenii nu sunt mai niciodata ceea ce par a fi. Pentru ca ei par in mintea noastra dar sunt la modul concret in felul lor.
Pe de alta parte … din perspectiva generalizanta a lui “toate trec”, o intamplare care te face sa suferi poate sa nu insemne nimic. Dar la nivelul unei vieti cu fel de fel de mize, cum o vedem noi la scara omeneasca, dezamagirile lasa urme, transformand inclusiv experientele care urmeaza.
In alta ordine de idei, ca o parte plina a paharului, intelepciunea pe care o dobandesti nemijlocit nu e de lepadat pentru ca e singura care te invata cu adevarat.
Curaj si … intelepciunea de a face corect diferentele in viitor!