jump to navigation

Zile de toamnă dulce-amăruie. septembrie 25, 2009

Posted by Rox in aberatii, drum spre maturitate, fashion.
Tags:
add a comment

Recunosc, merit să fiu certată pentru că lipsesc şi îmi petrec timpul tot mai departe de blog. Nu am un motiv anume, deci practic pot fi acuzată de neglijenţă şi ignorare. Nu inspiraţia a fugit, ci mai degrabă sufletul şi-a pus cheiţă şi a decis singur fără să-mi ceară părerea, că ar fi mai bine să ia o mică pauză.
Chiar dacă inspiraţie există, fără o picătură de suflet textul pe care îl scriu pare să nu mai aibă acelaşi mister şi farmec. Îl voi provoca într-o dimineaţă de sâmbătă când îmi voi savura cafeaua să îmi dezvăluie motivele pentru care se ascunde şi de ce simte teamă. Nu promit că am să reuşesc să-l îmbunez, e mereu căzut pe gânduri, meditează, e tăcut şi cam scârbit de tot ce vede în jur. Odată mi-a şoptit că vrea linişte şi pace, vreau să fie învăluit de o mantă protectoare aşa cum citeşte el în cărţi. De asemenea visează la iubiri nemărginite, unde timpul, spaţiul şi oamenii nu au putere şi nici raţionament, cum a citit în ,,Scrisoare de dragoste”; povestea lui Dinu şi a Andei, unde destinul învârte pe degete iubirea lor. Sufletul meu sufera după pajişti verzi, cu soare puternic, cu cer senin, cu EL (bărbatul care îmi va da fiori numai când mă priveşte), cu o iubire la fel de mare ca în ,,Lorelei”, cu rândunele şi porumbei. Ştiu, e frumos ce îşi doreşte el, dar momentan e toamnă, cu parfum de frunze ruginii şi stropi grei de ploaie.

Gladiator shoes august 6, 2008

Posted by Rox in fashion.
Tags:
add a comment

I just love them 8->.