Suflet înstrăinat octombrie 21, 2009
Posted by Rox in momente de inspiratie.Tags: fragmente de suflet.dezamagiri.tristete.viata.destin.oameni
add a comment
Întreaga sa fiinţă era cuprinsă de o stare abominabilă de angoasă şi conştiinţa nu îi mai aparţinea. Jocul luminilor de pe faţa sa scotea la iveală doi ochi mari, care străpungeau parcă umbrele nopţii ce se înfăţişa, căutând mai departe de aceasta. Ochii aceia de abanos se înceţoşau, pierzându-şi lumina vieţii, privea în gol spre ferestrele ce trădau conturul şi silueta unui feeric cerc călăuzitor. Preţ de o secundă am avut senzaţia că privirea ei mă urmărea în timp ce sorbeam lichidul vâscos din paharul de cristal, aşezat pe marginea mesei din lemn de stejar. Brusc am conştientizat însă că buzele ei erau pline, dar uscate şi presărate cu un mov peste care parcă căzuseră ploile. Petalele gingaşe care formau odată un surâs, uitaseră de şoapte şi săruturi. Pentru că era trasă la faţă, umerii obrajilor îi ieşeau în relief , dar chipul ei nu mai reflecta emoţii aproape deloc.
Deşi întunericul căpăta avânt, am putut să observ fineţea şi eleganţa cu care avea prins părul într-o coadă lungă până la omoplaţi. Oricât aş fi încercat să pătrund dincolo de aspectele fizice ale feţei, o barieră se întrepunea între noi. Părea un trup fără vlagă pierdut în negura nopţii, dar totuşi sufletul îi era acolo, acoperit cu dezamăgire, antipatie, amărăciune şi clocotul unei mari neîmpliniri. Particula aceea magica era chinuită şi torturată de,,animalele” care îi furaseră hrana-iubirea. Cu o unduire uşoară şi delicată îşi mută corpul pe scaunul ce părea strategic aşezat lângă pick-upul primit cadou de la bunica sa. O simplă atingere a fost de ajuns ca notele muzicale să plutească creând o atmosferă caldă şi primitoare ce se afla într-o opoziţie totală cu sufletul său.
Sunetul cristalin al vocei sale se auzi amplificat:,,Nu dorm, ci mă prăbuşesc într-un abis. Cad şi cad şi nu ajung niciodată la fund. Apoi rămân atârnată şi plutesc. Ăsta-i numai un exemplu. Mi se întâmplă atâtea lucruri de care nu-mi amintesc şi pe care nu le pot împărtăşi nimănui. Ziua trece, zboară, dar nopţile îmi sunt pline de groază.”
Nu-mi pasă . iunie 2, 2009
Posted by Rox in a new chapter, drum spre maturitate, momente de inspiratie.Tags: indiferenta.rautati gratuire.oameni fatarnici.
2 comments
Ha ! Pentru prima dată după mult timp în care m-am tot autocenzurat, ies din carapace şi strig că nu mai dau doi bani pe bârfele nefondate care le aud despre mine, pe răutăţile care până acum m-au rănit şi încercau din răsputeri să mă doboare. Îmi pasă prea puţin dacă mă urăşti că nu sunt cum vrei tu să fiu, îmi pasă şi mai puţin că te uiţi la mine cu un zâmbet dulce pe faţă, dar în gândul tău îmi adresezi vorbe murdare. Nu mă mai ating cuvintele sau gesturile oamenilor care vând venin gratuit. Am o armă mai puternică ca a voastră şi aceea constă în iubire şi în persoanele minunate care mă înconjoară zi de zi.
Nu-mi voi mai pleca capul ca până acum, doar pentru că ochii îmi erau înlăcrimaţi şi nu vroiam să mi se citească durerea din suflet. Pot să fiu indiferentă cu cei care merită şi mă înjughie pe la spate, pentru că le lipseşte curajul de a-mi spune în faţă ce îi apasă. N-am să fiu ipocrită niciodată şi nici n-am să-mi pictez un surâs pe faţă pe care o să-l ofer cu un salut, dacă mie nu îmi place o persoană. Nu, nu pot. Azi vreau să fiu un pic rea, azi vreau să mai simtă şi alţii cum e să-ţi fugă pâmântul de sub picioare. De azi vreau să fiu eu, fără o mie de întrebi, fără să mă gândesc la mâine, fără să-mi mai încarc sufletul cu praf de tristeţe, vreau să zâmbesc şi să mă uit la un răsărit care să-mi şoptească : există o speranţă aici doar a ta şi o rază de soare care abia aşteaptă să te încălzească.
Coin d’âme mai 23, 2009
Posted by Rox in a new chapter, momente de inspiratie.add a comment
Son âme est divisée en deux : la fiction et la réalité commune.
E târziu, e trecut de miezul nopţii, iar ea ţine strâns în mână o cană cu substanţă,,magică”de 3 în 1, sperând să-i aducă liniştea, să-i alunge durerea îngrozitoare de cap şi să-i ascundă rănile deja evidente ale sufletului. Ştie că noapte aceasta va fi una albă în care va fi doar ea şi spiritul său, o noapte cu imagini şi diverse clipe care se vor plimba prin mintea sa. Se va strădui să le aranjeze în ordine crescătoare, dar e conştientă că nu va reuşi. Poate dacă le-ar aşeza pe hârtie.. nu, nu; va fi un text mediocru, care va fi citit cu sentimentul de plictiseală alături. Şi totuşi..
N-ar fi crezut vreodată că zilele pot aduce atât de multe schimbări în viaţa ei. Nu credea că oamenii se pot schimba de la o zi la alta. Nu îşi imagina că destinul ei se învârte la fel de repede ca acele ceasului. Dar în fond cu ce e mai deosebită viaţa ei? Nu are nimic deosebit, umblă ca toţi oamenii prin necunoscut, fără să ştie ce-i rezervă ziua de mâine. E drept mâine poate fi îmbucurător sau înşelător. Ne poate aduce iubire sau ură, ne poate fura oameni, clipe, sentimente, vise. Corpul îi e amorţit şi singura parte din ea care mai răspunde comenzilor ei e creierul. Filtrează, analizează şi transformă totul într-o gând care îi lasă un gust amar, la fel de amar ca şi cafeaua fără zahăr. Refuză să creadă că odată cu anii care vor trece peste ea va deveni indiferentă la durerile celor din jur, că va uita de fata romantică şi sensibilă de acum. Îi e teamă că nu va mai crede în iubire pentru că de prea multe ori a fost rănită, că va renunţa la dorinţe şi la plăcerea de a aşeza cuvinte pe hârtie. Cunoaşte răutatea oamenilor şi s-a săturat să se ascundă sub diverse măşti care să o ferească de oamenii invidioşi. Ar vrea să găsească oameni frumoşi mai ales pe dinăuntru. Ar vrea să schimbe tristeţea în zâmbete, nopţile în zile, regretele în speranţe, ura în iubire, dezamăgirea în linişte, trecutul în viitor şi prezentul în fericire .
