,,Oare cat conteaza cu cine te-ai culcat azi-noapte daca acum nu ai pe cine sa strangi de mana? Oare cat conteaza sa alergi atat de disperat dupa lucruri fizice cand singurul gol din tine este in suflet?

Ma uit in fiecare zi in jur si peisajul ce se contureaza este respingator cu adevarat, oameni ce trec pe alta directie sexuala din cine stie ce motive, oameni care sunt frustrati si nemultumiti pentru ca, cine poate stii, aseara/azi-noapte nu au facut sex. Dar dincolo de orice, aspectul cel mai crud in aceasta ecuatie este, as spune, substituirea ideii de iubire cu sexul.

Iubirea nu a fost, nu este si nici nu va fi sex, de fapt, sexul are de-a face cu iubirea atat de formal incat nici nu il putem introduce in categoria exprimata de cuvantul iubire. Ne fortam corpurile la maxim, nu mai stiu in cati sa o facem, cum sa o facem si ce jucarii sa ne mai cumparam, suntem disperati dupa experiente noi, insa nu luam nici macar o secunda in calcul idea ca am putea domoli ritmul, am putea sa ne intoarcem la suflet, am putea sa transcedem de la placeri fizice la placeri spirituale.

Imagineaza-ti asta: un sarut atat de senzual, atat de incarcat in iubire incat nu mai lasa loc de o continuare, sau: o partida de dragoste, dar nu sex, ci dragoste, pura, inocenta, la modul in care te pierzi complet in celalalt si lasi placerea sa vina de la sine. As fi tentat sa spun tantric, dar nu stiu ce inteles are acest cuvant pentru multi dintre voi.

E oare asa greu sa fim fericiti? Gandesc absurd cand spun ca viteza cu care traim acum ne dauneaza pe toate planurile? Si sa lasam sexul, dragostea sau… tot acest plan fizic, hai sa ne uitam si la alte aspecte. “

Acest text nu-mi aparţine, dar mi-a plăcut foarte mult ideea şi viziunea. Sursa: mayra.ro

Întreaga sa fiinţă era cuprinsă de o stare abominabilă de angoasă şi conştiinţa nu îi mai aparţinea. Jocul luminilor de pe faţa sa scotea la iveală doi ochi mari, care străpungeau parcă umbrele nopţii ce se înfăţişa, căutând mai departe de aceasta. Ochii aceia de abanos se înceţoşau, pierzându-şi lumina vieţii, privea în gol spre ferestrele ce trădau conturul şi silueta unui feeric cerc călăuzitor. Preţ de o secundă am avut senzaţia că privirea ei mă urmărea în timp ce sorbeam lichidul vâscos din paharul de cristal, aşezat pe marginea mesei din lemn de stejar. Brusc am conştientizat însă că buzele ei erau pline, dar uscate şi presărate cu un mov peste care parcă căzuseră ploile. Petalele gingaşe care formau odată un surâs, uitaseră de şoapte şi săruturi. Pentru că era trasă la faţă, umerii obrajilor îi ieşeau în relief , dar chipul ei nu mai reflecta emoţii aproape deloc.

Deşi întunericul căpăta avânt, am putut să observ fineţea şi eleganţa cu care avea prins părul într-o coadă lungă până la omoplaţi. Oricât aş fi încercat să pătrund dincolo de aspectele fizice ale feţei, o barieră se întrepunea între noi. Părea un trup fără vlagă pierdut în negura nopţii, dar totuşi sufletul îi era acolo, acoperit cu dezamăgire, antipatie, amărăciune şi clocotul unei mari neîmpliniri. Particula aceea magica era chinuită şi torturată de,,animalele” care îi furaseră hrana-iubirea. Cu o unduire uşoară şi delicată îşi mută corpul pe scaunul ce părea strategic aşezat lângă pick-upul primit cadou de la bunica sa. O simplă atingere a fost de ajuns ca notele muzicale să plutească creând o atmosferă caldă şi primitoare ce se afla într-o opoziţie totală cu sufletul său.

Sunetul cristalin al vocei sale se auzi amplificat:,,Nu dorm, ci mă prăbuşesc într-un abis. Cad şi cad şi nu ajung niciodată la fund. Apoi rămân atârnată şi plutesc. Ăsta-i numai un exemplu. Mi se întâmplă atâtea lucruri de care nu-mi amintesc şi pe care nu le pot împărtăşi nimănui. Ziua trece, zboară, dar nopţile îmi sunt pline de groază.”

Fericirea e lacrimă şi zâmbet la un loc, atât de fragedă în faţa impasului şi atât de necesară în momentele grele ale vieţii; o poezie în care poetul eşti chiar tu, scrisă pe portativul vieţii. Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzaţie, un sunet, o culoare, atingerea mâinii unei femei, dacă angajează sufletul, devine o fericire.
Fericirea poate fi cu greu descrisă, dar e vitală. Fără ea zilele ar fi fade şi sensul vieţii nu ar mai fi acelaşi. Ce anume te face fericit/ă?

Savurez o cafea alături de o bomboană fină de ciocolată şi mă gândesc … ce repede a trecut timpul, parcă anul trecut scriam despre aniversarea unor persoane foarte dragi mie (aici). De atunci şi până acum s-au schimbat multe, eu am devenit alta, dar şi ei au mai învăţat multe, nu degeaba se spune că omul cât trăieşte învaţă. Aş putea să aşez iarăşi cele mai frumoase cuvinte aici, dar anul acesta am decis să le şoptesc la ureche cât de mult înseamnă pentru mine şi cât de fericită sunt că îi am alături, chiar dacă uneori recunosc că nu merit.

LA MULŢI ANI iubitule ! LA MULŢI ANI mami ( pentru mâine ) !

1. The Time Traveler’s Wife- e genul de film care îţi trezeşte cele mai profunde sentimente, este povestea pasionala de iubire ce transcende timpul dintre un bibliotecar din Chicago pe nume Henry si o artista pe nume Clare Abshire. Mi-au fugit câteva lacrimi în timpul vizionării şi de aceea e nr.1 în topul filmelor preferate. Poate pe unii nu-i va atinge în aceiaşi modalitate cum m-a sensibilizat pe mine, pentru că la urma urmei fiecare are o construcţie sufletească diferită.
2. Twilight
3. Ghosts of girlfriends past
4. Gossip Girl
5. True blood
6. The vampire diaries
7. The beautiful life
Acestea sunt serialele şi câteva filme mai răsărite care îmi plac şi care le urmăresc cu plăcere.

Recunosc, merit să fiu certată pentru că lipsesc şi îmi petrec timpul tot mai departe de blog. Nu am un motiv anume, deci practic pot fi acuzată de neglijenţă şi ignorare. Nu inspiraţia a fugit, ci mai degrabă sufletul şi-a pus cheiţă şi a decis singur fără să-mi ceară părerea, că ar fi mai bine să ia o mică pauză.
Chiar dacă inspiraţie există, fără o picătură de suflet textul pe care îl scriu pare să nu mai aibă acelaşi mister şi farmec. Îl voi provoca într-o dimineaţă de sâmbătă când îmi voi savura cafeaua să îmi dezvăluie motivele pentru care se ascunde şi de ce simte teamă. Nu promit că am să reuşesc să-l îmbunez, e mereu căzut pe gânduri, meditează, e tăcut şi cam scârbit de tot ce vede în jur. Odată mi-a şoptit că vrea linişte şi pace, vreau să fie învăluit de o mantă protectoare aşa cum citeşte el în cărţi. De asemenea visează la iubiri nemărginite, unde timpul, spaţiul şi oamenii nu au putere şi nici raţionament, cum a citit în ,,Scrisoare de dragoste”; povestea lui Dinu şi a Andei, unde destinul învârte pe degete iubirea lor. Sufletul meu sufera după pajişti verzi, cu soare puternic, cu cer senin, cu EL (bărbatul care îmi va da fiori numai când mă priveşte), cu o iubire la fel de mare ca în ,,Lorelei”, cu rândunele şi porumbei. Ştiu, e frumos ce îşi doreşte el, dar momentan e toamnă, cu parfum de frunze ruginii şi stropi grei de ploaie.

Am fost astăzi la deschiderea noului an şcolar şi m-am simţit oarecum ciudat printre atât de mulţi copii de clasa a9a, emoţionaţi, curioşi şi speriaţi. Noi, cei de a12a eram cu zâmbetul pe buze, cu planurile şi visurile în buzunar. Ne aşteaptă un an greu, mai greu decât am crezut că va fi cel care a trecut, dar cu optimism, conştiincioşi şi cu puţin noroc, o să zboare la fel de repede.

Deci, baftă tuturor liceenilor şi nu numai !

Cine a văzut cum şovăie o limbă de foc către claia de fân? La început, arată sfioasă, precaută, domoală. Dacă o calci cu piciorul la timp, îşi trage sufletul şi moare; dacă o laşi în voie, răbufneşte deodată într-un uragan de flăcări, care mistuie şi preface totul în cenuşă.

Aşa a pornit la început flăcăruia. Cine s-ar fi aşteptat că după aceea mă va cotropi si voi arde ca o torţă vie, fără s-o mai pot stinge vreodata?Cum de nu mi-am dat seama că o iubeam? De ce m-am lăsat amăgit de găunoasa măreţie a protipendadei? Ce căutam într-o lume stearpă, în care mişună mii şi mii de exemplare ca mine, care se îmbrâncesc şi se sfâşie, goi de suflet şi de judecată? Mă pierdeam în tot felul de reflecţii asupra dragostei, dintr-o pornire nesăbuită de a strivi adevărul, pe care, de fapt, ar fi trebuit să mă sprijin.  (…)

Abia acum, după atâtea luni de la despărţire, după ce, între timp, Jebs a devenit soţia mea, am început să-mi dau seama, încetul cu încetul, că tot pe Anda o iubesc. Se vede că i-a fost teamă minţii să-mi dezvăşuie brusc adevărul. M-a pregătit pe îndelete, cu răbdare, cum pregăteşti pe cineva căruia trbeuie să-i vesteşti o catastrofă, de frică să nu-şi iasă din minţi.

Când mă culc noaptea, trudit după ostenelile zilei, o simt alături pe Anda fierbinte, cu suflarea ei caldă, întind braţele după trupul râvnit, dar le trag înapoi, goale, fără pradă. Şi-n toiul nopţii, în revărsatul zorilor, mă pomenesc căutând-o mereu, cu o nevoie ascunsă, reflexă, sau chemând-o Ghi, pe numele ei de alint.