Magia iubirii august 24, 2009
Posted by Rox in EL, Noi doi, drum spre maturitate.Tags: iubire.aniversare.momente speciale.
add a comment
A iubi este însăşi legea vieţii, este una dintre cele mai sublime acţiuni pe care o poate realiza o fiinţă umană. De asemenea poate fi o experienţă de o frumuseţe unică, fără îndoială, sentimentul de iubire fiind încărcat de puritate, de candoare şi gingăşie, şi, altfel spus, “dureros de dulce”, dezvăluind trăiri nebănuite.
A apărut într-o frumoasă zi de vară şi mi-a adus fiori, speranţă, linişte, fericire şi un munte de iubire în suflet. Mi-a promis că vom fi împreună mereu, chiar şi când nu ne va fi foarte uşor şi vom trece peste tot felul de obstacole. M-a privit în ochi şi mi-a şoptit cele mai frumoase şi dulci cuvinte ,,TE IUBESC !”, apoi m-a sărutat pe frunte delicat. Am ştiut că ceea ce vom simţi avea să fie mai presus de noi, dar nu ne-am imaginat nici o secundă că va fi aşa divin. A fost ca şi cum m-a luat de mână şi mi-a zis: ,, Iubito, drumul nostru va fi lung şi presărat atât cu clipe fantastice, dar şi cu unele mai puţin bune.” Au trecut 3ANI şi încă ne iubim ca doi nebuni, ne simţim ca în prima zi şi avem încă vise comune. Ne completăm perfect şi ne înţelegem din priviri. Nu trăiesc cu certitudinea că va ţine o veşnicie, pentru că nimic nu durează o infinitate, dar atât timp cât vom fi împreună, ştiu că am un suflet lângă mine căruia îi pasă şi care mă iubeşte mult.
LA MULŢI ANI IUBITULE ! :”> :*
No creative flow august 11, 2009
Posted by Rox in a new chapter, aberatii, music.add a comment
Mda.. mă străduiesc de când am scris ultima oară să-mi găsesc inspiraţia care observ că fuge de mine tot mai mult şi să scriu un post cât de cât acceptabil, dar nu, nu merge; pur şi simplu. Probabil că e vară şi mă las copleşită de lene şi mi-e mai uşor să pierd vremea fără să fac nimic concret. În schimb invidiez lumea ( două persoane dragi mie ) care se plimbă prin Anglia ( bine, bine numai o persoană e la distracţie ), dar tot ! Zău dacă e corect ! Ehh glumesc, doar ce ziceam că nu sunt foarte coerentă în ultimul timp şi mă aflu într-o perioadă plată..
Yup, I’m back . august 3, 2009
Posted by Rox in EL, a new chapter, feelings, holiday, special moments.Tags: costinesti.mare.nebunie.valuri.iubire
add a comment
Am ajuns acasă pe 31 în jurul orei 10 obosită, cu marea în suflet şi imprimată pe piele, cu melancolia de mână, dar şi bucuroasă că sunt pe meleaguri natale. Îmi va lua ceva timp ( probabil câteva zile ) până voi reuşi să scriu ceva întradevăr frumos despre vacanţa aceasta, care deşi la început aveam impresia că nu va fi reuşită, a fost peste aşteptările mele. Până voi mai aşeza eu picături de suflet pe foaia aceasta virtuală, am să postez câteva poze, unele făcute de mine altele de iubitul meu.
Un an de blogging iulie 19, 2009
Posted by Rox in Uncategorized.add a comment
Mâine voi împlini un anişor de când îmi pun sufletul pe pagina aceasta virtuală, de când visez în mii de culori sau plâng prin cuvinte. Public postul acesta astăzi pentru că probabil mâine la ora asta voi fi la mare şi vom aştepta să ni se elibereze camerele ca să ne cazăm 
)).
Am învăţat multe de când clickuiesc şi mereu am fost în pas cu toate noutăţile muzicale, mondene, fashion etc. Pentru mine blogul este în primul rând spaţiul unde mă descarc şi mă eliberez de tot ce mă apasă ( chestii copilăreşti care la vârsta asta mi se par foarte dramatice- mai târziu voi râde, ştiu ).So …
LA MULŢI ANI sweet home ! 
))
Not at my desk iulie 13, 2009
Posted by Rox in a new chapter, drum spre maturitate, feelings.Tags: vara.mare.clipe.
add a comment
E mijlocul verii şi nimeni nu prea mai stă în faţa unei tastaturi încercând să găsească cuvinte, să le transforme în poveşti sau să le dea sens. Trăim cu toţii clipa în perioada aceasta, lăsam minutele, orele să treacă în propriul lor ritm şi privim totul cu mai mult optimist. Nici nu ar avea cum să fie altfel când soarele îţi bate în faţă şi nici prin gând nu-ţi trece să mai tastezi 
.
Voi lua o pauză, probabil până la începutul lui august când voi reveni de la mare cu forţe proaspete şi voi încerca din nou să vă plictisesc cu noi gânduri şi frământări interioare )). Duminica aceasta mă voi urca în tren şi voi pleca spre mare ( am zis că vara aceasta vreau să ajung la mare : Dor neîncetat de mare ). Abia aştept să mă eliberez de stresul şi gândurile care mi-au măcinat sufletul luni întregi. Tot ce vreau e liniştea aceea interioară de care duc lipsă şi care sper să mi-o dăruiască vechea mea prietena, marea. Voi încerca să ies din cotidian şi să trăiesc clipa fără să mă mai gândesc şi la alţii.
Sper să aveţi o vară frumoasă, plină de veselie şi culoarea. Nu uitaţi că numai noi înşine ne putem înveseli zilele. 
A fost luni iulie 1, 2009
Posted by Rox in Uncategorized.Tags: Botosani.meteo.luni.ploaie
add a comment
Aşa arăta cerul luni după amiază înainte să ies cu fetele în oraş. Ne-a speriat vremea care se anunţa şi am decis să lăsam plimbarea pe altă dată . Poza e făcută de prietena mea Ruxi, care are o vedere mult mai reuşită asupra oraşului decât mine.
Nu-mi vine să cred ! iunie 25, 2009
Posted by Rox in succese.Tags: permis de conducere.scoala de soferi.examen.
2 comments
Absenţa mea e justificată, promit. Nu am lipsit pentru că nu am avut dispoziţia necesară sau pentru că mi-au lipsit ideile. Motivul e de fapt altul : am învăţat pentru permisul de conducere, deoarece am vrut ca totul să fie perfect, să fiu pregătită şi să nu stau cu teama în sân. Am citit legislaţia de două ori cu foarte mare atenţie şi apoi dăi Roxana cu capitolele de întrebări din carte. Am făcut cartea aia de trei ori, a patra nu se pune că a fost parţial ). Uneori aveam impresia că deşi fac tot nu ştiu şi mai luam întrebările încă o dată. A fost totul aşa pentru că sunt eu perfecţionistă . În ceea ce priveşte sala a fost mai uşor decât mă aşteptam. Mi-au picat nişte întrebări simpluţe. Astăzi am avut oraşul şi am avut nişte emoţii groaznice, dar în final a fost ok. M-a plimbat puţin poliţistul, deci nu am avut un traseu chiar uşor. Cel mai mult mă bucur că a trecut, pentru că am avut nişte săptămâni grele, pline de stres şi emoţii. Am luat PERMISUL şi momentan îmi vine să urlu de fericire. Poate pentru unii nu e mare chestie, dar pentru mine e fiindcă am muncit şi m-am zbătut. Sunt fericită şi nu-mi vine să cred că de astăzi sunt soferiţă !!! Bravo Rox !
Adam şi Eva iunie 12, 2009
Posted by Rox in lectura.Tags: Liviu Rebreanu.
add a comment
Sufletul parcă i se prăbuşea în veşnicie, vertiginos. Avea senzaţia scufundării, care însă nici nu-l spăimânta, nici nu-l bucura, ca şi când orice simţire pământească i s-ar fi şters din fire, fără urme. Căderea ţinu o secundă sau un lanţ de veacuri- nu-şi dădea seama. Se schimbă însă pe nesimţite într-o înălţare tot atât de fulgerătoare şi tot atât de indiferentă. Conştiinţa îi era totuşi mai trează şi mai curpinzătoare. Plutea deasupra spaţiului şi în afara timpului.
Golul infinit îl înconjura, monoton. Împrejur, în nesfârşit, pâlpâiau raze albe, palide, din altă lume, ca nişte ispite născătoare de amintiri ale unei existenţe divine. Sufletul înţelegea şi se îndoia între regrete şi speranţe. Singurătatea îl îmbrăţişa şi îmbrăţişarea ei îl tortura… Apoi chinul se lămuri într-o aşteptare ca presimţirea unei schimbări inevitabile. Sufletul se zbuciuma în tulburarea viitorului prezent. Conştiinţa îşi pierdea treptat limpezimea atotcuprinzătoare, parcă s-ar fi scufundat într-un nour alburiu şi năbuşitor. Sferele lumii noi apăsau fiinţa sufletului şi îl mărgineau din ce în ce. Era o fâlfâire plăpândă în spaţiul fără început şi fără sfârşit, în bătaia timpului transparent.
Începu senzaţia unei coborâri prin planuri tot mai dese în care conştiinţa se subţia ca un fir de argint răsucit fără cruţare. Şi deodată însăşi conştiinţa parcă se frânse în două, iar sufletul se închise într-un zid nepătruns.
Apoi toate gândurile îi pieriră şi sufletul lui rămase gol în faţa ei. Numai pe ea o mai vedea,parcă ar fi dispărut lumea întreagă. Şi ea stătea, sprijinită de speteaza unui fotoliu, dreaptă, uimită, înfăşurându-se cu amandouă braţele goale în haina uşoară, de frică să nu-i alunece. Un val de soare o încadră într-o aureola viorie.Pieptul alb se zbuciuma.
Se priveau. Privirile lor vorbeau. Aşteptări, doruri, deznădejdi şi bucurii străvechi înviau în sufletele lor, înseninându-le fericirea. Se cunoaşteau dintru începutul începuturilor şi conştiinţa era pentru eternitate.
-TU ! murmurau buzele ei cu un glas dulce ca un strop de miere proaspăt.
-TU ! şopti Toma, înăbuşit, ca dintr-o altă lume.
Apoi braţele ei se deschiseră într-o aşteptare mare. Haina alunecă în jos de pe umerii rotunzi, mângâindu-i mijlocul. Ea, cu braţele calde, îi înfăşură gâtul. (…)
Îşi aflaseră numele, de-abia după ce, într-o îmbrăţişare vijelioasă, sufletele lor s-au topit într-unul singur. Îşi povestiră trecutul şi povestirea o întrerupeau prin sărutări care le spuneau mai mult decât toate cuvintele născocite de mintea omenească.
Nu-mi pasă . iunie 2, 2009
Posted by Rox in a new chapter, drum spre maturitate, momente de inspiratie.Tags: indiferenta.rautati gratuire.oameni fatarnici.
2 comments
Ha ! Pentru prima dată după mult timp în care m-am tot autocenzurat, ies din carapace şi strig că nu mai dau doi bani pe bârfele nefondate care le aud despre mine, pe răutăţile care până acum m-au rănit şi încercau din răsputeri să mă doboare. Îmi pasă prea puţin dacă mă urăşti că nu sunt cum vrei tu să fiu, îmi pasă şi mai puţin că te uiţi la mine cu un zâmbet dulce pe faţă, dar în gândul tău îmi adresezi vorbe murdare. Nu mă mai ating cuvintele sau gesturile oamenilor care vând venin gratuit. Am o armă mai puternică ca a voastră şi aceea constă în iubire şi în persoanele minunate care mă înconjoară zi de zi.
Nu-mi voi mai pleca capul ca până acum, doar pentru că ochii îmi erau înlăcrimaţi şi nu vroiam să mi se citească durerea din suflet. Pot să fiu indiferentă cu cei care merită şi mă înjughie pe la spate, pentru că le lipseşte curajul de a-mi spune în faţă ce îi apasă. N-am să fiu ipocrită niciodată şi nici n-am să-mi pictez un surâs pe faţă pe care o să-l ofer cu un salut, dacă mie nu îmi place o persoană. Nu, nu pot. Azi vreau să fiu un pic rea, azi vreau să mai simtă şi alţii cum e să-ţi fugă pâmântul de sub picioare. De azi vreau să fiu eu, fără o mie de întrebi, fără să mă gândesc la mâine, fără să-mi mai încarc sufletul cu praf de tristeţe, vreau să zâmbesc şi să mă uit la un răsărit care să-mi şoptească : există o speranţă aici doar a ta şi o rază de soare care abia aşteaptă să te încălzească.
Duminică mai 31, 2009
Posted by Rox in Uncategorized.Tags: duminica.liniste.tihna.soare
add a comment
E linişte în jurul şi în sufletul meu. După două zile de ploaie a ieşit soarele şi trimite raze fragile în camera mea. Sunt înconjurată de o senzaţie de calm şi e al naibii de bine. Încă mai am răni care nu s-au cicatrizat, dar las timpul să treacă cum o vrea el, fără să-i mai cer socoteală. punct
