Primăvaraaaaaa !

În opinia mea nici un anotimp nu se compară cu primăvara. Primăvara e anotimpul renaşterii aşa cum învăţăm încă de la grădiniţă, e momentul când toată natura prinde culoare şi intră într-un frumos joc al dezmorţirii. În perioada aceasta îmi place să mă plimb alături de cei dragi, să admir cerul care începe să trimită raze călduţe, să privesc cum înfloresc copacii.

E un pic straniu că în cuvinte nu pot reda  sentimentul pe care îl am în fiecare dimineaţă de primăvară. Probabil sunt atât de ataşată de primăvară pentru că m-am născut într-o zi magnifică de aprilie şi pentru că odată cu venirea ei au apărut şi în viaţa mea persoane minunate de la care am învăţat foarte multe, dar cu care nu prea mai păstrez legătura ( şi îmi pare foarte rău 😦  ).  Îmi e dor de o plimbare prin parc, cu multe păsărele cântând şi cu EL ţinându-mă de mâna .

Surse poze . deviantart

Iubire

Ziua de 24 februarie e specială şi nu neapărat pentru că sunt Dragobetele ci pentru că împlinim 2 anişori şi 6 luni. În spatele acestor ani stă o frumoasă poveste de iubire cu suiuşuri şi coborâşuri aşa cum e şi viaţa, plină de neprevăzut. Simt că în braţele lui sufletul îmi e cuprins de linişte şi împlinire. Ştiu că în băiatul puternic şi sigur pe el în orice împrejurare stau cele mai frumoase sentimente. Reuşeşte să îmbine perfect seriozitatea cu umorul, iubirea cu prietenia. E tandru şi grijuliu, e matur şi uşor infantil uneori.

Nu ştiu cum va fi viitorul şi nici nu vreau să mă gândesc, habar n-am cât de mult va mai ţine relaţia şi pentru cât timp vor mai rezista sentimentele. Trăiesc prezentul alături de el şi mi-e bine aşa. E minunat să ştii că cineva acolo te iubeşte şi e mereu dispus să te ajute când ai nevoie, că a reuşit să te cunoască destul de bine şi simte când nu îţi e tocmai bine .

Hai să vorbim

Hai să vorbim despre cât de gri e viaţa, dar cât de colorată pare la suprafaţă. Hai să încercăm să distrugem carapacea aceasta în care ne ascundem de teamă să nu ne contaminăm cu acel gri şi astfel să sfărmăm planşa culorilor care ne înconjoară. Hai să privim lucrurile aşa cum sunt, să uităm să visăm uneori şi să devenim radicali. Nu pentru totdeauna ci pentru o secundă, un minut.

Vedem ( cei mai norocoşi ) şi trăim tragedii zi de zi. Lumea ni se poate răsturna într-un minut la 180 de grade. Astăzi iubeşti, mâine îl poţi pierde. Astăzi visezi, mâine plângi. Uneori cazi, alteori te ridici sau poate nici nu mai îndrăzneşti să te ridici. Viaţa asta e plină de neprevăzut, plină de ipocriţi şi nesimţiţi la tot pasul, plină de răutate, dar nu e îndestul de plină de lucruri frumoase, de oameni cu principii şi valori, de oameni care încă mai cred în prietenie şi în magia acestui cuvânt, de cei care iubesc şi nu le e teamă să arate. Irosim timpul pe răutăţi gratuite în loc să-l folosim pentru a deveni mai buni, mai curaţi sufleteşte. Frustrarile ne inundă, iar iubirea parcă fuge tot mai departe de noi. E incredibil de deprimant să priveşti un tablou unde s-au folosit numai nuanţe de gri şi negru.

Indiferenţă.Stres.

Am renunţat la indiferenţă cu mult timp în urmă. Am realizat că uneori indiferenţa îţi ucide fiecare părticică a corpului încet, încet şi că de multe nu poate aduce nimic bun. Am trecut prin perioade în care indiferenţa îşi forma rădăcini în sufletul meu, rădăcini pe care în timp le-am tratat cu iubire, cu momente frumoase şi deşi au existat şi acele clipe mai puţin bune nu am lasat-o să învingă. Nu spun că indiferenţa nu e bună într-o oarecare măsură ( că pentru a ignora prostul care se trezeşte să comenteze pe stradă trebuie să avem destulă :))) ). Lucrurile trebuie spuse atunci când le simţi, fără să laşi pe mâine, fiindcă astăzi îţi e ruşine; dacă îţi displace ceva, îndrăzneşte şi spune. Contează tonul şi cuvintele pe care le utilizezi. Cunosc persoane care atunci când nu se simt chiar bine sau pur şi simplu vor să fie singure nu răspund la telefon şi încearcă să uite de toate răutăţile.

De asemenea am renunţat să mă mai stresez pentru lucrurile care pot fi înlocuite. M-am stresat când mi s-a stricat camera foto din cauza neatenţiei unchiului meu, m-am stresat că nu-mi găsesc local potrivit pentru al meu majorat, care se apropie, m-am stresat pentru multe, dar a fost nevoie să intervină mama să spună câteva cuvinte mari care să mă liniştească : ,, Viaţa te învaţă că stresul nu-şi are rostul şi că sănătatea e cea care contează şi că mai gravă e moartea, pentru că atunci nu-ţi rămân decât lacrimi şi nu mai poţi aduce înapoi ceea ce D-zeu a luat la EL.” Aşa că nu mă stresez că mi s-a stricat camera, în curând îmi voi achiziţiona alta; Îmi voi găsi şi un local care să îndeplinească toate cererile mele 😀 , îmi voi îndeplini uşurel fiecare dorinţă . No stress ! Just fun ! :))

Primăvară timpurie..

De câteva zile pluteşte o uşoară senzaţie de primăvară, totul datorându-se razelor blânde care probabil au făcut o conferinţă cu şefu ( soarele ) şi au decis să se arate şi pe teritoriul nostru, să ne încânte privirile, simţurile. Aşa că astăzi am vorbit cu EL şi am plecat la o plimbare. Vroiam să ies din casă, să mă bucur de fiecare rază, să pierd vremea pe străzi, să uit de tot ce e rău, să mă încarc cu energie pozitivă.

A fost vremea perfectă pentru săruturi dulci, priviri intense, atingeri gingaşe, vise, gânduri, amintiri. Aşa mi-ar plăcea să fiu copil acum, am impresia că toate lucrurile în care credeam cândva se pierd. Şi mă enervează că nu pot păstra anumite momente pentru totdeauna şi să le retrăiesc de fiecare dată când am chef. Da ştiu, asta ar însemna să am puteri supranaturale şi nu prea am cum. :))) . Încerc să trec însă peste aceste momente cu zâmbetul pe buze. De fiecare dată când trecem de o etapă scriem povestea unei despărţiri, încercând să uităm de tot ce ne e dor.

Pentru că pot.

Uneori mă las învinsă, iar alteori lupt.

Pentru că viaţa nu e mereu atât de blândă. Pentru că mă supune la diferite încercări, cu cât cresc parcă tot mai grele. Pentru că mă uit la cei din jur şi am impresia că nimeni nu reuşeşte să pătrundă dincolo de exterior. Pentru că uneori simt că se pot întâmpla şi lucruri bune şi frumoase, iar alteori nu le mai vreau pentru că îmi fac rău. Pentru că uneori simt că mă iubeşte, iar alteori simt că nu-i mai pasă. Pentru că ne lăsăm învăluiţi de ură şi indiferenţă. Pentru că vrem tot mai mult de la cei care ne sunt alături, dar noi nu suntem capabili să oferim acelaşi lucru. Pentru că iubim florile, cerul, cuvintele, oamenii ( chiar şi pe cei care nu merită ). Pentru că ne doare sufletul când semenii noştri suferă. Pentru că soarele răsare şi apune în fiecare zi. Pentru că primăvară va fi în fiecare an. Pentru că îi vei dori binele chiar şi atunci când nu îi vei mai putea spune ,, sufletul meu pereche”. Pentru că amintirile nimeni nu le şterge, iar regretele vor scădea odată cu trecerea timpului. Pentru că simţim lacrimile cum cad şi sufletul cum arde de durere. Pentru că mama e numai una şi nimeni nu va putea să ne iubească mai mult decât EA. Pentru că pentru fiecare dintre noi e fiinţa cea mai preţioasă. Pentru că de câte ori ne vor jigni vom şterge lacrimile şi o vom lua de la capăt cu inima în bucăţele căutând persoane care să o îngrijească. Pentru că niciodată nu va fi chiar niciodată. Pentru că unii sunt mai sensibili, iar alţii mai duri.
Pentru că nu totul va fi mereu aşa cum vrem, dar vor fi momente în care putem spune STOP. Pentru că nu înţelegem viaţa, dar încercăm să ne obişnuim cu ea şi să o trăim aşa cum ne e dată şi cum ne-o facem. Pentru că gesturile depind de noi. Pentru că credinţa e importantă. Pentru că atât timp cât putere şi sănătate avem, restul trece uşor, uşor.
..