privește.
E greu… să scrii când nu ai mai făcut decât să îi citești pe alții, cei care sunt mai buni, mai cunoscuți, mai reușiți. E greu să găsești cuvinte când nu mai sunt acolo unde erau, s-au dus departe, în griji, probleme, distracții trecătoare, momente … Te-ai depărtat de ele și te-ai dus spre gândurile, ideile, momentele trăite de altcineva; te-ai recunoscut în poveste, dar nu ai trăit-o cu adevărat. E greu să reiei, să retrăiești, să simți, să dorești. Poveștile sunt menite să fie trăite, nu regăsite, nu căutate din nou, ci doar trăite atunci, acum, fără frică. Nu știu unde sunt poveștile de acum 6 ani sau 4 sau chiar 3, dar gândurile sunt cu siguranță mai complexe, mai vii, mai ușoare, mai volatile, dar totuși nelipsite. Sunt aici, neuitate …toate: și trecut și prezent.
Despre viaţă...şi nu numai 